Semestrul 1

Proprietatea intelectuală reprezintă creațiile utilitare și ale minții umane: invenții, simboluri, imagini, desene, mărci utilizate în activități comerciale, opere literare și artistice, care prin intermediul legilor naționale și internaționale sunt protejate. În mod tradițional, proprietatea intelectuală are două componente (European Commission, 2003, p. 8):

• proprietatea industrială, care include: creațiile tehnice – invenții, desene și modele industriale; brevetele; elementele distinctive – mărcile și indicațiile geografice, numele comercial;
• drepturile de autor și drepturile conexe acestuia.

Asupra creațiilor protejate de lege, prin intermediul dreptului de autor, au fost conturate o serie de drepturi sub aspect moral pe care trebuie să le dețină autorul unei opere, și anume (L. nr. 8/1996, art. 10):

• dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică;
• dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
• dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică;
• dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării;
• dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa.

Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice și este una dintre cele mai răspândite practici cu care se confruntă învățământul universitar din lumea întreagă (McCabe et al., 2001; Simkin & McLeod, 2010). Indiferent dacă este vorba despre cazuri minore, cum ar fi citarea necorespunzătoare, sau despre preluări masive și intenționate de paragrafe, pagini sau capitole întregi dintr-o carte, plagiatul este considerat o abatere academică gravă.

În ciuda diversității de forme și idei exprimate, toate încercările de definire ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei

Recomandări

Pentru determinarea când folosirea unei lucrări în orice caz special este utilizată corect trebuie luați în considerare următorii factori:

• scopul și caracterul utilizării, înseamnă fie că este folosit în scopuri comerciale, fie în scopuri non-profit și educaționale;
• natura lucrării cu copyright;
• cantitatea și substanțialitatea porțiunii întrebuințate în raport cu întregul material original;
• efectele folosirii pe un potențial cumpărător sau valoarea lucrării cu copyright.

CC – Creative Commons

Licențele Creative Commons nu sunt o alternativă la drepturile de autor. Drepturile de autor permit în mod implicit reutilizări limitate fără acordul tău.

Licențele Creative Commons îți dau posibilitatea să acorzi permisiuni suplimentare celorlalți, făcând posibilă reutilizarea în condițiile care ți se potrivesc cel mai bine, păstrând, în același timp, unele drepturi pentru tine.

Prin CC se păstrează trei drepturi sau combinații între ele:

• dreptul la paternitatea operei;
• dreptul de a nu permite opere derivate;
• dreptul de a nu permite utilizarea comercială a operei.

http://creativecommons.org/